Pegas este brandul care și-a început activitatea în anii ’90 ca o mică întreprindere de familie, orientată spre producerea mezelurilor din carne naturală. De-a lungul anilor, compania a evoluat treptat, dezvoltând o rețea de magazine proprii și consolidându-și poziția pe piață prin consecvență, calitate și o relație directă cu consumatorii. În cadrul interviului, Uliana Bespaliuc, directoare a întreprinderii, a relatat despre parcursul celor 33 de ani de activitate ai Pegas și despre valorile care au stat la baza dezvoltării afacerii.
Cum a început istoria Pegas și care a fost momentul-cheie care a dus la crearea rețelei de magazine?
Istoria Pegas a început cu alt tip de activitate. Într-o anumită perioadă din viață ne ocupam de cai sportivi, iar mai târziu, când colaborarea comercială cu Germania s-a întrerupt din cauza unor neconformități veterinare, nu din vina noastră, am decis să deschidem o mică întreprindere pentru producerea mezelurilor.
Pegas a fost și este o afacere de familie. Am lucrat de la început alături de soțul meu. Am cumpărat, ba chiar am împrumutat o sumă de bani, și am achiziționat echipamente second-hand, cinci aparate în total. Am închiriat cantina unei fabrici de prelucrare a lemnului care avea 300 de metri pătrați. Autorizațiile necesare au fost obținute și ne ofereau dreptul să producem 300 kg de mezeluri pe zi. Pentru comparație, acum producem peste 10 tone.
În anul 1996 am început producerea mezelurilor. Ne-am dat seama de la început că, pentru a cuceri o parte din piață, trebuia să fim aproape de cumpărători. Nu ne gândeam la expansiune, ci doar să producem puțin și să vindem într-un magazin propriu, care trebuia să fie chiar alături. Am transformat una dintre încăperi într-un magazin, și din prima zi de producție am avut propriul nostru punct de vânzare. Avea doar 37 de metri pătrați și, desigur, oamenii nu au venit imediat – trebuia să-i atragem cumva. Ieșeam în stradă și invitam trecătorii: „Vă rugăm, intrați, vedeți ce magazin este, noi producem chiar aici.” Cei interesați intrau, gustau, cumpărau, apoi veneau cu prieteni și vecini. Așa s-a dus vestea despre noi. Produsele erau atât de proaspete, încât uneori le vindeam chiar calde; aroma lor îi cucerea pe oameni. Magazinul a devenit cunoscut și chiar a primit un nume popular – „Clopoțel”. De ce? Pentru că am atârnat un clopoțel la ușă: noi lucram în birou, iar magazinul era rar vizitat. Când se deschidea ușa, suna clopoțelul – însemna că trebuie să alergăm să deservim clientul. Mulți își amintesc și astăzi de magazinul „Clopoțel” – așa i-a rămas numele în popor. Am activat acolo timp de 12 ani.
Cum ați trecut de la un magazin propriu la colaborări cu rețelele mari de retail?
În primii 12 ani, vestea despre noi s-a răspândit din vorbă în vorbă. Am început să producem mai mult decât puteam vinde în propriul magazin, iar astfel au apărut primii comercianți angro. Timp de aproape zece ani nu făceam livrări – așa erau vremurile. La ora patru dimineața se forma deja coadă la poarta noastră: magazine mici veneau să cumpere mezeluri pentru a le revinde.
Așa am început să deservim treptat și raioanele, iar astăzi acoperim practic întreaga Republică Moldova. Multe magazine mici și tarabe din Chișinău continuă să lucreze cu noi și în prezent. Relațiile sunt bune – ei sunt mulțumiți, și noi la fel.
Din anii 2000 au început să apară și primele rețele de retail: Green Hills, Fidesco, apoi N1 și Furchette. Toate au venit la noi, fiindcă oamenii mergeau în magazine și întrebau: „Aveți produse Pegas?”. Așa am ajuns în marile rețele.
Câte magazine are Pegas în prezent?
Spunem mereu cu modestie: avem doar cinci magazine proprii. Primul a fost deschis pe strada Petricani, în 1997. Al doilea a apărut când am înțeles că trebuie să ne dezvoltăm. Pe strada Albișoara. Acolo avem acum și un restaurant.
După 12 ani de chirie, în vechea cantină, am construit, în anul 2007, noua fabrică de producere. Știam că oamenilor le place să cumpere mezeluri direct de la fabrică. De aceea este foarte avantajos să ai un magazin chiar pe teritoriu – oamenii cred că acolo găsesc cele mai proaspete produse. Este o percepție bună, deci am deschis și aici un magazin. Ulterior, am inaugurat magazinul de tip premium, pe strada Pușkin – desigur, în chirie, dar într-un loc central. A fost modul nostru de a arăta respect față de clienți, oferindu-le o atmosferă plăcută, un interior elegant și produse proaspete. Cred că am reușit. A fost în anul 2013. În 2017 am deschis un alt magazin la Topaz, alături de o burgerie, iar ultimul a apărut pe strada Trandafirilor, unde avem și magazin și burgerie.
Avem de mai mult timp planuri să construim încă un magazin propriu. Este un plan de perspectivă. Suntem în căutare spații, dar deocamdată nu am găsit locul potrivit.
Nu avem un plan de a ne transforma într-o rețea mare, dar am spus mereu: dacă produci, trebuie să ai și unde vinde. Ce rost are să produci dacă nu ai unde să vinzi sau nu știi să vinzi?
Care este formatul magazinelor Pegas?
Magazinele noastre au, de regulă, o suprafață de 300–400 m². Nu putem spune că sunt mici, dar spațiul devine adesea insuficient. Totuși, să ne transformăm într-un supermarket sau hipermarket mare nu ar avea sens, pentru că acesta este deja un alt tip de activitate.
Noi, în primul rând, suntem producători. Acordăm o atenție deosebită calității produsului, iar pentru un magazin de brand nu este obligatoriu să aibă o mie de metri pătrați. Acesta este formatul nostru – compact, dar funcțional.
Avem grijă ca magazinele să fie amplasate la drum, cu acces și locuri de parcare, pentru confortul clienților. Acestea sunt condițiile noastre de bază.
Cum s-a dezvoltat rețeaua Pegas de la an la an?
Am menționat deja că la început aveam doar cinci magazine proprii. În timp, au apărut tot mai multe solicitări din partea antreprenorilor care își doreau să deschidă magazine Pegas în regim de franciză. Avem în prezent două magazine francizate în Chișinău, care funcționează sub logo-ul nostru, dar sunt administrate de companii independente.
Interesul pentru franciză este în continuă creștere — mai avem două cereri, iar unul dintre noile magazine urmează să fie deschis până la sfârșitul anului. De regulă, partenerii lucrează la amenajarea spațiului și la instalarea echipamentelor, iar noi îi sprijinim cu know-how și produse. Ne bucură faptul că tot mai mulți antreprenori locali vor să vândă mezelurile Pegas. Noi nu refuzăm astfel de colaborări – dimpotrivă, le oferim libertatea de a dezvolta conceptul în spiritul brandului nostru.
Ce loc ocupă sortimentul propriu în politica de vânzări a magazinelor? Cum găsiți echilibrul între produsele proprii și brandurile externe din rețea?
Chiar dacă magazinele Pegas sunt de brand, nu pot spune că sortimentul propriu ocupă în totalitate primul loc. Totuși, produsele din carne – mezelurile și preparatele – provin exclusiv din producția noastră. Deținem și ferme proprii, unde creștem porci, însă cererea este mare și uneori suntem nevoiți să cumpărăm suplimentar carne de porc. Din acest motiv extindem treptat ferma, pentru a mări efectivul.
Așadar, toată carnea de porc folosită este din producția noastră. Carnea de vită o procurăm de la fermieri locali, mai ales tauri, de greutăți bune, peste 200 kg. Anul acesta am observat o calitate foarte bună a cărnii, dar și o creștere semnificativă a prețurilor.
Sortimentul propriu de carne reprezintă aproximativ 80% din totalul ofertei din magazine. Restul este completat cu produse de la alți producători – pui, rață, iepure, prepeliță – astfel încât clienții noștri să găsească tot ce au nevoie într-un singur loc.
Pe lângă produsele din carne, avem și o gamă largă de panificație – pâine, biscuiți, pelmeni – toate fabricate în propria noastra brutărie. Iar în ceea ce privește băcănia, fructele, legumele și vinurile, colaborăm cu furnizori locali, selectați cu grijă.
Produsele noastre nu se suprapun cu alte branduri. Fiecare categorie are locul ei bine definit, astfel încât echilibrul dintre produsele proprii și cele externe să fie firesc și armonios.
Povestiți despre experiența de colaborare cu producătorii locali. După ce criterii selectați furnizorii?
Acordăm o atenție deosebită calității produselor. Sigur că și prețul contează, dar nu este singurul criteriu. Se întâmplă ca în magazin să avem o marfă care pare mai scumpă, însă se vinde foarte bine tocmai pentru că este de calitate. Un produs bun, chiar dacă are un preț mai mare, își merită banii – clientul plătește cu satisfacția că nu a cheltuit degeaba.
Colaborarea cu producătorii locali nu este întotdeauna simplă, mai ales în cazul celor care cultivă fructe și legume. În Moldova încă nu există o cultură bine dezvoltată a colaborării directe între fermier și magazin. De obicei, producătorii preferă să vândă în piețe, unde nu li se cer documente sau certificate. Noi însă lucrăm doar în bază de acte – avem nevoie de facturi, certificate de conformitate și trasabilitate. Doar așa putem garanta calitatea și respecta toate cerințele legale.
Am avut, totuși, și exemple reușite. Colaborăm cu o doamnă care își cultivă roșiile în sezon. Ea și-a înregistrat o gospodărie țărănească, are toate documentele în regulă și livrează transparent. Același lucru se întâmplă și cu producătorii de căpșuni. Ne bucurăm de fiecare dată când găsim astfel de parteneri responsabili.
Problema este că mulți producători mici se tem de birocrație sau de taxe și preferă să nu se înregistreze oficial. Eu mereu spun că statul ar trebui să le ofere o perioadă de tranziție, să-i lase să se pună pe picioare, fără presiunea taxelor de 6–7%. Dacă li s-ar acorda puțin răgaz, ar avea curajul să se formalizeze, să-și deschidă gospodării țărănești sau întreprinderi individuale și să livreze legal.
Doar așa se poate crea o cultură adevărată a producătorului local – când omul se mândrește cu produsul său, îl cultivă, îl păstrează corect și îl vinde cu responsabilitate. Noi suntem deschiși spre colaborare și îi primim cu plăcere pe micii producători. Dar pentru aceasta trebuie să învățăm cu toții să lucrăm transparent și să respectăm regulile.
Cum răspundeți la cererea în creștere pentru produse naturale, sănătoase?
Noi am fost „pro-sănătate” încă din prima zi. Din 1996 producem mezeluri doar din carne naturală – porc și vită – fără substituitori. Mulți ne spuneau atunci că nu vom rezista, dar timpul a arătat contrariul. Nu lucrăm cu carne congelată: primim zilnic carne proaspătă, de la ferma și abatorul nostru.
Mereu am susținut ideea produsului sănătos, natural și proaspăt. În ultimii ani, am extins sortimentul și cu produse pentru cei care preferă un stil de viață sănătos: sucuri naturale, „shot-uri” cu ghimbir și turmeric, produse eco și vegane. Avem și ciocolată Venchi – un brand italian cu peste 150 de ani de tradiție – și alte produse naturale, artizanale atent selectate de echipa noastră de achiziții.
Clienții știu că pot avea încredere în noi. Au încredere în gustul produselor Pegas și în sinceritatea noastră. Mereu le spun fetelor din magazine: spuneți adevărul sau dați la probă, ca omul să decidă singur. Această atitudine onestă a construit încrederea pe care o avem astăzi.
Suntem deschiși și către produse premium, chiar dacă sunt scumpe. Am adus pe piață carne marmorată, steak american, jamón – produse care acum câțiva ani păreau inaccesibile, dar astăzi se vând foarte bine. Asta arată că oamenii din Moldova au început să aprecieze calitatea și să se priceapă la gusturi.
Credem că alimentația sănătoasă nu înseamnă să renunți la carne sau mezeluri, ci să alegi produse naturale și să le consumi cu măsură. Mai bine mai puțin, dar bun. Când cumperi ieftin și mult, ajungi să arunci jumătate. Iar noi îi îndemnăm pe oameni să-și respecte munca și banii: să cumpere conștient și să aleagă calitatea.
Cum resimțiți scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor?
Da, este adevărat. Inflația a fost mare, dar nu atât cât se aștepta, iar acum prețurile încep treptat să se stabilizeze. O creștere de 7–8% nu este puțin. Problema este că țara noastră nu are suficienți producători și produce puțin. Economia încă șchiopătează și are nevoie de impuls — de locuri de muncă, de investiții și de curaj antreprenorial.
Nimeni din afară nu va crea locuri de muncă din senin. Pentru asta e nevoie de un climat investițional care să le dea oamenilor încredere să riște și să construiască. Așa am făcut și noi: am încercat, am greșit, am pierdut, dar nu ne-am oprit.
Totul ține de volum și de muncă. De la un colectiv de șase oameni am ajuns astăzi la aproape 400 de angajați în toate companiile noastre. Chiar și atunci când cumpărăm utilaje moderne, nu concediem oamenii – le găsim mereu de lucru.
Cum au fost pentru Pegas primele luni ale acestui an? Ce tendințe ați observat în primele nouă luni?
Pentru noi, anul a început stabil. Ne stabilim mereu planuri realiste, fără presiune pe echipă, pentru că e important ca vânzătorii să simtă responsabilitatea, dar și libertatea de a lucra motivat.
Un lucru pozitiv este că multe magazine mici au revenit către noi. Când apar lanțuri noi, unele magazine de cartier se închid, din păcate, le este greu să reziste concurenței. Oamenii cheltuiesc mai atent, merg la cumpărături cu portofelul pe jumătate gol, iar tentațiile sunt multe.
Din păcate, concurența nu este întotdeauna una corectă. Sunt situații când unii primesc toate autorizațiile, iar altora li se pun piedici. Corupția nu a dispărut complet, iar asta afectează mediul de afaceri. Colaborarea cu rețelele mari este complicată: ele cer retrobonusuri mari, iar micii producători nu reușesc să intre acolo – nu au puterea financiară și nici propriile magazine.
În rest, piața s-a mișcat bine. Am avut o creștere treptată a vânzărilor în toate lunile anului – inclusiv în cele care, de obicei, erau mai slabe, precum februarie sau iulie. Când revine diaspora, se simte imediat: de Paște și în august, care e mereu „luna diasporei”, vânzările cresc vizibil.
În general, putem spune că oamenii trăiesc mai bine. Se plâng, poate, din obișnuință, dar realitatea din magazine arată altceva: cumpără, se bucură de produse bune și au încredere în noi.
Cum apreciați segmentul premium al retailului în Moldova?
Mi-aș dori ca toate magazinele din Moldova să fie premium. Dar premium nu înseamnă neapărat scump – înseamnă calitate. Pentru noi, un magazin premium înseamnă ordine impecabilă, servicii corecte, personal atent și o atmosferă plăcută. Totul ține de muncă și de respect față de client.
Lucrăm mult cu vânzătorii noștri – de la aspectul exterior până la comportament. Premium înseamnă, înainte de toate, standarde înalte și consecvență. Mulți oameni nu intră la noi crezând că e prea scump, dar, de fapt, prețurile sunt absolut normale. Diferența este că produsele cumpărate de la Pegas nu se aruncă. Omul știe că a cheltuit, dar nu degeaba: s-a bucurat de gust, a hrănit familia, nimic nu s-a stricat. Aceasta este adevărata valoare a calității. Observ că tot mai multe magazine locale tind spre acest nivel, în special cele care își construiesc un brand propriu și vor să-și creeze un nume. E un semn bun pentru întreaga piață.
Cum a evoluat cifra de afaceri a companiei în ultimii ani?
Pot să spun doar atât: în fiecare an creștem. Dar nu doar pentru că vindem mai mult, ci și pentru că prețurile de piață cresc. Atunci când se scumpește materia primă, automat se majorează și prețurile produselor noastre.
Ca să vă faceți o idee, în 1996 cumpăram carnea de porc cu 4,5 lei kilogramul și carnea de vită cu 6,5 lei. Astăzi, prețurile ajung la 70 de lei pentru porc și 80 de lei pentru vită – și vorbim de carne pe os. Au trecut aproape 30 de ani, iar piața s-a schimbat enorm.
Pe 1 octombrie am împlinit 33 de ani de activitate. Pentru noi, faptul că am rezistat și am crescut constant, indiferent de contextul economic, este cea mai importantă realizare.
Ce planuri de dezvoltare are Pegas pentru următorii ani și în ce direcții intenționați să investiți?
În prezent, volumul nostru de producție a crescut mult, iar spațiul actual a devenit prea mic. De aceea, avem în plan extinderea capacității de producție și construcția unui nou spațiu. E nevoie de mai mult loc, mai ales pentru segmentul produselor crude și crud-zvantate – o categorie de nișă, dar cu cerere tot mai mare.
Pentru aceste produse avem nevoie de camere suplimentare pentru maturare și echipamente moderne. Extinderea înseamnă, desigur, și investiții în ambalaje noi, procese tehnologice și modernizarea fluxului de producție. În perioadele de vârf, cum sunt sărbătorile, ajungem să producem până la 15 tone pe zi, dar cererea ar permite o creștere de 1,5–2 ori.
Suntem mândri că am fost printre primii din țară care au implementat standardul ISO 22000 privind siguranța alimentelor. Sistemul funcționează impecabil, avem audit anual și reînnoim certificarea o dată la trei ani. Pentru noi, calitatea și disciplina în producție sunt priorități absolute.
Obiectivele noastre de viitor sunt clare: vedem Pegas ca pe o afacere care a fost, este și va fi. Este o sursă de venit stabilă și o construcție în care credem.
Numele Pegas a fost construit cu grijă și respect față de client. Ne bucurăm că oamenii ne-au primit bine, pentru că am fost mereu corecți și sinceri în producție. Nu avem nevoie de laude sau de reclamă agresivă – omul gustă și decide singur.
Suntem mândri că am reușit să oferim moldovenilor un produs de calitate și că am rezistat în timp, încă din anii ’90. Pegas nu este doar o afacere, ci o continuitate – un nume care trebuie dus mai departe.

