AcasăAgriculturăRetail și HoReCa: granițele și conceptele se întrepătrund. Noi modele de business...

Retail și HoReCa: granițele și conceptele se întrepătrund. Noi modele de business apar în piață

Convergența dintre retail și HoReCa începe să redefinească modelele tradiționale de business și să genereze noi oportunități de dezvoltare pentru operatorii/companiile din cele două industrii. Pe fondul schimbării comportamentului de consum, conceptele comerciale evoluează dincolo de delimitările clasice: restaurantele integrează funcții de retail, magazinele investesc în prepararea și servirea produselor ready-to-eat, iar hotelurile construiesc experiențe integrate, care reunesc gastronomia, comerțul și ospitalitatea. Consumatorul nu mai caută doar un loc în care să mănânce sau un spațiu din care să își facă aprovizionarea. Își dorește un sushi roll la pachet, o cafea pregătită în câteva minute, un desert pe care să îl consume pe stradă, dar și posibilitatea de a cumpăra ingredientele unui preparat pe care tocmai l-a descoperit într-un restaurant. Această schimbare aduce Retailul și HoReCa tot mai aproape unul de celălalt. Dar nu doar atât. Sunt tendințe ce determină companiile să regândească atât oferta, cât și modul în care își configurează spațiile și interacțiunea cu clientul.

Pentru compania ViTRA, convergența dintre Retail și HoReCa reprezintă mai mult decât o tendință de piață: este o direcție de dezvoltare care deschide noi oportunități de business. Motorul acestei transformări este consumatorul, ale cărui preferințe și așteptări determină evoluția conceptelor comerciale.

„Consumatorul de astăzi nu mai separă atât de clar restaurantul de magazin. El vrea rapiditate, varietate și libertatea de a consuma produsul unde dorește. Un client poate intra într-un restaurant pentru ramen, poate descoperi acolo pentru prima dată un anumit ingredient coreean, iar la plecare îl cumpără pentru a încerca să recreeze experiența acasă. Într-o vinărie, aceeași persoană poate face un tur, poate lua masa, poate rămâne peste noapte și poate pleca apoi cu vin, produse locale și obiecte asociate brandului. Noi trebuie să proiectăm spațiile pornind de la aceste scenarii reale de consum”, spune Silvia Petrov, șefa departamentului Marketing ViTRA.

Noi concepte lansate în piață: KimRamen, restaurant și market

Un exemplu concret al acestei direcții este KimRamen. Conceptul reunește într-un singur spațiu trei funcțiuni – magazin, cafenea și restaurant – și integrează atât experiența de consum, cât și posibilitatea de achiziție a produselor. Pentru implementarea proiectului, ViTRA a furnizat soluții adaptate fiecărei zone: rafturi comerciale, vitrine frigorifice, sisteme de checkout, coșuri, mobilier metalic și echipamente pentru bucătăria profesională.

Dincolo de integrarea mai multor funcțiuni în același spațiu, KimRamen propune și un mecanism diferit de interacțiune cu produsele: consumatorul are posibilitatea să le descopere și să le testeze în restaurant, înainte de a le cumpăra din zona de magazin. Astfel, spațiul de servire devine simultan showroom, punct de informare și canal de vânzare. Acest model ilustrează o schimbare importantă în abordarea investițiilor comerciale. Într-un context marcat de presiunea costurilor operaționale, de provocările legate de personal și de nevoia de eficientizare a spațiilor, integrarea mai multor funcții într-un singur concept poate contribui la creșterea valorii generate de fiecare vizită și la diversificarea surselor de venit.

Rapiditatea devine parte din proiect

În noile formate comerciale, viteza de servire și eficiența operațională trebuie luate în calcul încă din faza de proiectare. Același spațiu poate deservi simultan clienți care consumă la fața locului, comenzi takeaway și cumpărători care aleg produse din zona de market. Pentru ca aceste fluxuri să funcționeze în paralel, organizarea bucătăriei, poziționarea echipamentelor, refrigerarea, depozitarea și zonele de checkout trebuie gândite ca un sistem integrat.

Această abordare schimbă și rolul bucătăriei profesionale. Indiferent dacă este amplasată într-un restaurant, o cafenea sau un supermarket, aceasta trebuie să susțină volume ridicate, preparare rapidă și standarde constante de calitate, fără a afecta experiența consumatorului. Tendința este confirmată și de evoluțiile pieței. Potrivit raportului State of Grocery Europe 2026, realizat de McKinsey, foodservice-ul european a înregistrat o creștere anuală compusă de 6,8% în perioada 2022–2025, comparativ cu 4,8% în cazul grocery retail. Totodată, 82% dintre consumatorii Gen Z incluși în analiză declară că achiziționează produse ready-to-eat sau ready-to-heat cel puțin o dată pe lună.

Datele din SUA indică aceeași direcție. Conform FMI – The Food Industry Association, foodservice-ul din cadrul grocery retail a ajuns la aproximativ 56 de miliarde de dolari în 2024, iar 87% dintre retailerii analizați utilizau programe de fresh prepared food și foodservice ca instrument de diferențiere. Toate aceste evoluții indică o schimbare de rol pentru supermarket: acesta nu mai răspunde exclusiv nevoii de aprovizionare, ci devine tot mai mult și un loc în care consumatorul găsește soluții pentru mesele de zi cu zi.

Revolta, un concept ce combină cantina cu o cafenea

Combinarea mai multor funcții într-un singur spațiu nu presupune întotdeauna și o zonă de magazin. Uneori, înseamnă reunirea unor ocazii diferite de consum: pauza de cafea și masa de prânz. Un astfel de exemplu este Revolta, un concept de cantină–cafenea pentru care ViTRA a echipat deja trei locații. Acest format pune în aceeași ecuație servirea mesei și experiența unei cafenele, cu cerințe diferite de preparare, expunere și deservire. Pentru asemenea concepte, echiparea trebuie gândită în jurul activității zilnice: cum sunt pregătite produsele, cum ajung la client și cum pot funcționa împreună zonele de servire, inclusiv în perioadele aglomerate.

Hotel, restaurant și vinărie: experiențe integrate, noi oportunități de business

Aceeași tendință de integrare a mai multor funcțiuni se conturează și în industria ospitalității. Hotelurile își diversifică oferta dincolo de serviciile de cazare, iar vinăriile își extind rolul de la producție și comercializare către experiențe gastronomice și turistice. Degustările, restaurantele, cazarea și spațiile de comercializare a produselor pot funcționa complementar, într-un concept care prelungește interacțiunea cu clientul și creează noi oportunități de venit. Modelul hotel – vinărie – restaurant – market are un potențial aparte în Republica Moldova, unde turismul vitivinicol și gastronomia locală pot contribui la dezvoltarea unor experiențe integrate. În acest context, retailul nu mai reprezintă o activitate separată, ci devine o extensie naturală a experienței turistice și gastronomice, oferindu-i vizitatorului posibilitatea de a lua cu el produsele pe care le-a descoperit și apreciat.

Piața HoReCa din Republica Moldova: creștere, investiții și noi oportunități

Piața din Republica Moldova oferă premise interesante pentru dezvoltarea unor concepte integrate de retail și HoReCa, susținute de dimensiunea sectorului și de evoluția cererii pentru servicii de ospitalitate. Potrivit celor mai recente date structurale publicate de Biroul Național de Statistică pentru anul 2024, în Republica Moldova activau 1.963 de întreprinderi în domeniul cazării și alimentației publice. Dintre acestea, 1.743 erau restaurante și alte unități de servicii de alimentație, iar 220 activau în sectorul hotelier și al altor facilități de cazare. Dinamica turismului consolidează acest potențial. În 2025, numărul vizitatorilor cazați în hoteluri și moteluri a crescut cu 13,6%, în timp ce pensiunile turistice și agroturistice au înregistrat un avans de 30,6%. Chișinăul concentrează 68% din totalul turiștilor cazați în Republica Moldova, confirmând rolul Capitalei ca principal pol de dezvoltare pentru serviciile de ospitalitate.

Aceste evoluții creează premise pentru diversificarea investițiilor în HoReCa și pentru apariția unor concepte care depășesc formatul tradițional de restaurant sau hotel. Integrarea serviciilor de alimentație, a experiențelor gastronomice și a zonelor de retail poate deveni o direcție de dezvoltare pentru operatorii care urmăresc să valorifice mai eficient traficul de clienți și să genereze venituri din mai multe activități complementare.

Concluzii: Spațiile comerciale intră într-o nouă etapă de dezvoltare

Retailul și HoReCa au funcționat mult timp după modele distincte, însă schimbarea comportamentului de consum determină o apropiere tot mai vizibilă între cele două industrii. Consumatorul nu mai este interesat de delimitările tradiționale dintre restaurant, cafenea și supermarket, ci de accesibilitate, diversitate și flexibilitate. El vrea să poată alege dacă savurează un produs pe loc, îl ia la pachet sau îl cumpără pentru acasă.

Această evoluție determină operatorii să regândească funcționalitatea spațiilor comerciale și să exploreze concepte care reunesc experiența gastronomică și cea de cumpărare. Miza nu este doar diversificarea ofertei, ci și utilizarea mai eficientă a spațiului, optimizarea operațiunilor și crearea unor noi surse de venit.

În această nouă ecuație, restaurantul poate deveni și magazin, supermarketul poate funcționa ca un punct de servire a mesei, iar hotelul poate integra experiențe gastronomice și comerciale. Viitorul nu aparține neapărat unui singur format, ci conceptelor capabile să răspundă mai multor nevoi ale consumatorului, în același loc.

Maria Hurduc
Maria Hurduc
Manager Partner Modern Buyer încă de la lansarea brandului, în 2008. Are o experiență de peste 25 ani în presă scrisă, iar în ultimii 18 ani s-a specializat pe domeniile Retail, FMCG și HoReCa. Este absolvent al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, specializarea Tehnologia Prelucrării Produselor Alimentare.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Recente