AcasăRetailNoutățiProducătorii locali și accesul la retail: un nou model de colaborare propus...

Producătorii locali și accesul la retail: un nou model de colaborare propus de LOCAL

Rețeaua de magazine LOCAL invită producătorii din Moldova să devină parte a proiectului „Susținem Producătorul Local”.

Potrivit reprezentanților LOCAL, prin această inițiativă rețeaua își propune să faciliteze accesul producătorilor mici și mijlocii la raft.

„Intrarea în retail este adesea îngreunată de volumele limitate, logistică, presiunea concurenței sau lipsa resurselor de promovare. Conceptul propus de LOCAL pune accent pe un parteneriat pe termen mediu și lung, nu pe extinderi rapide sau condiții foarte complexe de listare”, spune Dimitri Razloga, director Imensitate SRL, compania care gestionează rețeaua LOCAL.

Modelul de colaborare cu producătorii presupune inițial livrări la nivel regional și volume adaptate capacității fiecărui producător, urmând ca extinderea sortimentului și a ariei de distribuție să aibă loc treptat, pe măsura dezvoltării afacerii. Rețeaua preia o parte din procesele logistice și de organizare, astfel încât producătorii să se poată concentra exclusiv pe procesele de producție și asigurarea calității.

Directorul Imensitate subliniază că, în cadrul proiectului, produsele locale sunt plasate pe standuri dedicate, pentru a scoate in evidență originea și povestea din spatele fiecărui produs, iar promovarea este asigurată de rețea și nu presupune costuri adiționale pentru producători.

Detalii suplimentare despre proiect sunt disponibile pe pagina oficială a rețelei.

Liliana Beregoi
Liliana Beregoi
Are o experiență de peste 15 ani în comunicare și presă scrisă, cu expertiză în agricultură și marketing. Crede în puterea poveștilor bine spuse și în rolul lor de a aduce mai aproape oamenii din industrie.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Recente