AcasăFMCGAnalize de piațăPrețurile alimentelor continuă să urce: +1,4% în februarie față de prima lună...

Prețurile alimentelor continuă să urce: +1,4% în februarie față de prima lună din 2026

Cele mai recente date publicate de Biroul Național de Statistică (BNS) pentru luna februarie 2026 indică o dinamică mixtă a costului vieții în Republica Moldova. Deși inflația anuală s-a stabilizat la 5,1%, coșul de alimente rămâne sub o presiune considerabilă.

Sectorul alimentar și carburanții au dictat ritmul scumpirilor în februarie, cu o majorare medie de 1,4% față de ianuarie (în cazul alimentelor), respectiv 5,8% la motorină și 3,9% la benzină.

Pe de altă parte, în luna februarie 2026 față de ianuarie curent, prețurile medii la utilități s-au redus în special ca urmare a diminuării tarifelor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale. Concomitent, în perioada de analiză s-au majorat prețurile medii la serviciile transportului de pasageri – cu 2,3% (inclusiv la serviciile de transport aerian – cu 7,6%) și la serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare – cu 1,7%.

Alimentele s-au scumpit peste rata medie a inflației în ultimele 12 luni

Dacă privim evoluția pe ultimele 12 luni, cifrele sunt și mai îngrijorătoare pentru sectorul alimentar. Prețurile medii de consum în luna februarie 2026, comparativ cu luna februarie 2025 (în ultimele 12 luni), au crescut cu 5,1%. În calcul anual, prețurile medii la produsele alimentare s-au majorat cu 6,9%, la bunurile nealimentare cu 1,9%, iar la serviciile prestate populației cu 7,0%.

La produsele alimentare, pe parcursul ultimelor 12 luni cele mai accentuate creșteri au fost înregistrate la: 

  • Ouă: +30,6%
  • Fructe: +20,7%
  • Legume: +13,2% (doar în luna februarie, prețul legumelor a urcat cu 11,5%)
  • Ulei vegetal: +8,9%
  • Pâine: +5,8%
  • Lapte și produse lactate: + 4,3%

La polul opus, o diminuare semnificativă în același interval de timp a fost remarcată la prețul zahărului: -4,4%.

La bunurile nealimentare, prețurile medii de consum au crescut cu 1,9% față de februarie 2025, creșteri mai importante fiind marcate la încălțăminte – cu 5,2%, confecții – cu 5,0%, materiale de construcție – cu 3,9% și medicamente – cu 3,0%.

În același timp, în luna februarie 2026 față de februarie 2025, prețurile la combustibili și carburanți au scăzut cu 3,4%.

La serviciile prestate populației, prețurile medii de consum au crescut cu 7% în ultimele 12 luni. Cele mai semnificative majorări față de februarie 2025 au fost înregistrate la serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare – cu 19,7%, energie electrică – cu 16,4%, alimentația publică – cu 11,6%, transportul de pasageri – cu 6,8%.

Totodată, comparativ cu luna februarie a anului precedent, s-au diminuat tarifele reglementate pentru serviciile de furnizare a gazelor naturale – cu 12,4% și a energiei termice – cu 9,7%.

Mihaela Popescu Andronic
Mihaela Popescu Andronic
Cu o experiență de aproximativ 15 ani în presa de business, specializată pe Retail & FMCG. Experiența în aceste sectoare mi-am îmbogățit-o lucrând aproape patru ani în cercetare de piață, la agenția YouGov. Revenind în presa de business, am preluat rolul de a coordona conținutul editorial și cel al evenimentele de business organizate de Modern Buyer în Republica Moldova.
ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole Recente