Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o miză strategică pentru Republica Moldova, iar sectorul agricol se află în centrul acestui proces foarte complex. Am discutat cu Ina Butucel, secretar general adjunct al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, pentru a înțelege provocările și oportunitățile care stau în fața producătorilor locali în acest parcurs.
Cum apreciați potențialul produselor agroalimentare moldovenești pe piața UE în contextul preaderării?
Produsele agroalimentare moldovenești prezintă interes pentru consumatorii din Uniunea Europeană. Credem că acestea au un potențial considerabil care poate fi valorificat pe piața comunitară, cu respectarea anumitor cerințe de calitate, siguranță și trasabilitate. Producătorii din Moldova trebuie să se asigure că dispun de toate certificările necesare și pot livra cantitatea de produs stabilită în termenele convenite cu partenerii din UE.
Perioada de preaderare oferă un context potrivit pentru a ne consolida prezența pe piața UE. Suntem la etapa de revizuire a legislației și avem ocazia de a o adapta la noile prevederi, dar și să dezvoltăm infrastructura noastră instituțională și de laboratoare, precum și capacitățile producătorilor autohtoni de a obține produse sigure și inofensive. Moldova are un șir de avantaje care o apropie de piața comunitară: proximitatea, apartenența la lanțul de distribuție comunitar, costuri competitive și calitate bună a produselor. Suntem convergenți sub aspect legislativ, deoarece avem o parte bună din cerințele de calitate și inofensivitate deja transpuse în legislația națională și aceasta reduce din barierele de accesare a pieței UE.
Există produse moldovenești care au dificultăți în a accesa piața UE?
Cu siguranță, acele produse care nu au fost obținute în condiții certe și conforme standardelor trebuie să se alinieze acestora. Consumatorul european are preferințe diferite, iar noi trebuie să identificăm produsele preferate de consumatori. Aici ne referim în special la produsele de nișă. Consider că toate produsele moldovenești își pot găsi loc pe piața UE în prezent. Excepție fac produsele de origine animală, pentru care este necesar un proces separat de listare și monitorizare.
Avem produse care respectă toate standardele, dar nu reușesc să concureze pe piața UE?
Este vorba, până la urmă, despre promovarea produselor și despre activități menite să crească interesul consumatorului european pentru produsele noastre. Trebuie să ne concentrăm eforturile și capacitățile pe promovarea acestora, precum și pe identificarea și stabilirea unor relații durabile cu partenerii externi. O altă problemă este lipsa cooperării dintre producători. Chiar dacă dispunem de un produs cert și cunoscut pe piața UE, nu avem capacitatea de a livra acest produs pe întreaga durată a ciclului de consum. Asocierea producătorilor ar fi o soluție, deoarece am putea consolida cantitatea și omogeniza calitatea produsului livrat pe piață.
Puteți să menționați câteva dintre standardele la care trebuie să se alinieze producătorii? Cum susține ministerul alinierea la aceste cerințe?
Există un set de standarde și cerințe pe care trebuie să le respecte un produs pentru a ajunge pe piața UE, în primul rând cele privind siguranța alimentară. Producătorul trebuie să respecte normele de sănătate a plantelor, de bunăstare a animalelor în cazul produselor de origine animalieră, să verifice reziduurile de pesticide și să dețină certificate fitosanitare emise de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.
O altă cerință importantă este asigurarea trasabilității. Ne referim la principiul „de la fermă la furculiță”, care trebuie documentat și verificat așa cum prevede legislația europeană. Ministerul a creat cadrul legal necesar implementării acestui principiu, dar pentru aplicarea eficientă este necesară dezvoltarea infrastructurii și a laboratoarelor specializate, care în prezent sunt încă insuficiente.
Este important să respectăm cu strictețe aceste norme pentru ca produsul nostru, atât din perspectiva calității, cât și a prezenței pe raft, să fie competitiv față de produsele provenite din statele membre. Respectarea normelor de mediu și de sustenabilitate este o altă cerință esențială: fermierul trebuie să asigure protejarea solul, să utilizeze cât mai puține substanțe chimice și să gestioneze durabil resursele folosite în producția agricolă.
Pentru a asigura competitivitatea produsului, este necesară implementarea standardelor de calitate specifice fiecărui produs în parte, precum GlobalG.A.P., GRASP sau alte certificate aplicabile atât pentru producția primară, cât și pentru cea procesată.
În contextul capacităților limitate ale laboratoarelor de testare, ce opțiuni au producătorii pentru a-și testa produsele?
Pentru testările esențiale de care au nevoie în prezent producătorii agricoli, statul dispune de anumite capacități, însă acestea trebuie dezvoltate pentru a permite verificări mai ample și pentru a asigura convergența deplină cu standardele europene. Producătorii cu experiență recurg uneori la testarea produselor în laboratoare din alte țări, precum România sau Italia — o soluție temporară, dar eficientă.
În ceea ce privește rolul Ministerului Agriculturii în sprijinirea producătorilor locali pentru a îndeplini cerințele de calitate ale pieței UE, un obiectiv major îl reprezintă alinierea legislației naționale la cadrul legislativ european. Ministerul este ]n proces de pregătire pentru screening-ul bilateral cu experții Comisiei Europene pe capitolele din acquis-ul comunitar, aflate în responsabilitatea sa, și trebuie să transpună peste 2.000 de corpul legislativ comunitar până la data aderării.
Ministerul consideră prioritară capacitarea angajaților și a instituțiilor subordonate pentru a face față volumului de activități ce vor apărea odată cu aderarea la UE. Aceasta presupune dezvoltarea abilităților funcționarilor publici de a implementa cadrul de politici europene și participarea la grupuri și comisii tehnice, formate la nivel comunitar, unde se vor lua decizii cu impact și asupra sectorului agricol din Republica Moldova. Totodată, este esențială pregătirea fermierilor pentru a se alinia cerințelor privind producerea, procesarea și comercializarea produselor agroalimentare.
Ministerul comunică constant cu sectorul despre schimbările legislative și de politici. În plus, statul susține alinierea la standardele internaționale de calitate prin măsuri de subvenționare, dar și prin sprijinul partenerilor de dezvoltare, care oferă granturi, asistență tehnică și alte forme de suport producătorilor agricoli.
Care sunt produsele agricole care ajung acum pe piața UE?
Produsele care se exportă în Uniunea Europeană sunt: fructe, vin, produse procesate, nuci, uleiuri, plante aromatice, produse ecologice și cerealiere. Exportăm ouă de categoria A și carne de pui. Pentru alte produse de origine animalieră, acestea trebuie să treacă prin diferite etape și forme de audit din partea experților Comisiei Europene. Este un proces mult mai complex, în care Republica Moldova este analizată din toate perspectivele privind trasabilitatea produsului. Treptat, vom depune eforturi pentru a deschide piața și altor produse de origine animalieră.
Cum pot fi susținuți micii producători locali pentru a nu fi excluși din lanțurile valorice de export?
Producătorii mici reprezintă o categorie importantă, care contribuie atât la securitatea alimentară a țării, cât și la dezvoltarea comunităților locale. Pe lângă măsurile administrative și normative întreprinse de Minister pentru a-i susține, este necesară schimbarea modului de organizare a acestora. Revenim astfel la importanța înțelegerii avantajelor cooperării. Nu este obligatoriu ca producătorii să se organizeze în grupuri formalizate, întrucât experiența țărilor din UE demonstrează că și platformele de cooperare non-formală pot aduce beneficii, oferind membrilor mai multă libertate și flexibilitate. Cooperarea facilitează consolidarea volumelor de produs, omogenizarea sub aspect de calitate și prezentare, precum și comercializarea în comun.
Ministerul încearcă să ajute micii producători să conștientizeze eficiența cooperării. În plus, se oferă acces la finanțare adaptată nevoilor acestor fermieri prin diverse programe și subvenții. De asemenea, partenerii de dezvoltare sprijină micii producători în procesul de creștere a competitivității. Suportul logistic și accesul la piață reprezintă un alt factor care îi poate motiva să se asocieze, deoarece în grup pot ajunge mai ușor la platforme de vânzare, la canale de comunicare cu potențialii cumpărători și la acțiuni de promovare colectivă, inclusiv prin dezvoltarea unui brand comun.
În contextul apropierii de piața UE, cum vedeți echilibrul dintre promovarea exportului și protejarea pieței interne?
Rolul Ministerului este de a elabora și asigura implementarea unor politici comerciale, precum și mecanisme de monitorizare și măsuri de sprijin foarte bine articulate, atât pentru producători, cât și pentru consumatori. Piața noastră este deschisă de mult timp pentru produsele din import. Dacă avem produse locale pe care noi, ca și consumatori, le cunoaștem că sunt naturale, provin din ferme mici, dar cu experiență de ani în cultivarea lor — atunci le alegem și le consumăm. Nu trebuie să ne fie frică de concurență, ci să continuăm să păstrăm gustul și autenticitatea noastră locală, ceea ce ne face diferiți de produsele de import. Cine mai bine decât noi știe în ce condiții, unde și cum este crescut produsul local?
Misiunea producătorilor este să învețe să-și promoveze mai bine produsele, astfel încât la consumator să ajungă mai multă informație despre condițiile de producere și despre calitățile care le diferențiază de altele. Aceleași întrebări probabil le-au avut toate țările membre atunci când au aderat la UE. Piața europeană este foarte mare cu circa 500 milioane de consumatori. Toți își găsesc locul pe raft, doar respectând condițiile de producere, cât și de comercializare a produselor.
Consumatorul autohton, la rândul său, are dreptul și trebuie să beneficieze de produse de calitate, iar acele produse locale care vor corespunde acestor cerințe, cu siguranță, vor fi preferate și consumate.
Cum decurg negocierile legate de accesul produselor agroalimentare moldovenești pe piața comunitară și ce provocări întâmpinați?
Suntem acum la o etapă foarte tehnică de pregătire pentru procesul de negociere a aderării la Uniunea Europeană. Asta înseamnă că guvernul, împreună cu toate ministerele, după ce a realizat screening-ul bilateral. va realiza gradul de pregătire pentru deschiderea procesul de negociere propriu-zis. Negocierile vor fi axate și organizate pe sectoare și domenii, așa cum am parcurs această etapă de pregătire pentru screening-ul bilateral.
Asociațiile și fermierii din toate sectoarele sunt parte activă a acestui proces, inclusiv al etapelor tehnice de evaluare, pentru că se asigură o comunicare permanentă cu mediul privat. Ministerul Agriculturii a inițiat deja consultări și comunicări cu asociațiile de profil pe diferite segmente de interes, explicând cum ne pregătim pentru screening, care sunt actele legislative evaluate, ce urmează după screening și ce înseamnă poziții de negociere, inclusiv angajamentele legislative și instituționale de implementat până la aderare. Comunicăm într-o manieră interactivă și încercăm să ținem fermierii conectați pe întreg procesul.
Toate țările care au aderat până acum la UE au solicitat perioade de tranziție pentru cofinanțarea măsurilor de sprijin pentru producători agricoli. Republica Moldova consideră aceasta o prioritate, pentru a susține sectorul privat și a cofinanța, pe lângă fondurile europene, dezvoltarea sectorului agricol din fonduri naționale.
Care sunt cele mai mari provocări pentru agricultura moldovenească în următorii ani în contextul apropierii de UE?
Una dintre cele mai mari provocări este capacitatea instituțională limitată a Guvernului de a face față tuturor reformelor la care trebuie să ne aliniem. Vorbim atât de reformele interne, pentru că statul funcționează într-un regim dinamic, cât și de angajamentele asumate în dialogul cu Uniunea Europeană. Trebuie să ne ajustăm structura și infrastructura instituțională pentru a corespunde cerințelor europene. Suntem acum în proces de a găsi echilibrul între reformele necesare și eficiența resurselor umane, a costurilor administrative și a respectării angajamentelor față de UE.
O altă provocare majoră sunt costurile ridicate ale procesului de aliniere. Vorbim despre investițiile pe care trebuie să le suporte Guvernul pentru a asigura prezența produselor autohtone pe piața internațională sau europeană. Acestea includ dezvoltarea infrastructurii laboratoarelor, capacitatea angajaților acestora, dar și pregătirea personalului responsabil de inspecții și control al produselor.
Provocările se referă și la fermieri, în special la cei care vor să acceseze piața europeană. Pe lângă investițiile în infrastructura de producere, procesare și post-recoltare, ei trebuie să investească și în gradul lor de pregătire pentru a respecta standardele.
O altă provocare este presiunea concurențială, iar liberalizarea pieței poate provoca perturbări în sector. Fermierii trebuie să înțeleagă că procesul poate fi dificil, dar, în același timp, produsele competitive își vor găsi locul pe piață.
Liberalizarea pieței generează perturbări și la nivel administrativ, pentru că statul trebuie să ajusteze politicile și mecanismele de implementare. Rolul nostru este să găsim echilibrul între liberalizarea pieței și introducerea instrumentelor de monitorizare a pieței și de reglementare, astfel încât producătorii să fie sprijiniți atât pe piața internă, cât și pregătiți pentru export. Aceasta, consider, este una dintre cele mai mari provocări: să asigurăm acest echilibru.
Ce ar trebui să înțeleagă consumatorii și producătorii locali despre această etapă de preaderare?
Este foarte util ca atât producătorii, cât și consumatorii să înțeleagă rolul lor în această etapă de preaderare. Producătorii trebuie să se alinieze standardelor europene, iar consumatorii trebuie să fie informați și să își asume responsabilitatea pentru alegerile lor alimentare.
Consumatorii trebuie să știe ce consumă, să urmărească etichetele produselor și să se documenteze despre procesele de producere, calitățile nutritive, locul de producere și ingredientele folosite. În acest fel, își pot forma preferințe alimentare și, totodată, pot susține produsele locale, alegând să consume produse autohtone în locul celor de import.
Cum va arăta agricultura moldovenească în următori ani?
Cred că agricultura noastră deja trece printr-o transformare profundă, determinată de presiunea schimbărilor climatice, de alinierea la standardele europene și de integrarea tehnologiilor moderne. Astfel, elementele-cheie care vor marca traiectoria de dezvoltare a sectorului agricol din Republica Moldova, vizează:
– Digitalizare și agricultura de precizie. Or, viitorul agriculturii va fi puternic transformat, fermierii utilizând drone, senzori, inteligență artificială și sisteme IT pentru a monitoriza solul, a eficientiza consumul de apă și îngrășăminte și a crește productivitatea. Agricultura de precizie va deveni un avantaj competitiv esențial pe piețele internaționale.
– Reziliența climatică, așa cum secetele și variabilitatea precipitațiilor vor rămâne provocări majore, fiind necesare investiții tot mai multe în sisteme moderne de irigații, tehnologii climate-smart și practici agricole regenerative pentru a reduce pierderile de recoltă. Reziliența climatică nu va mai fi un obiectiv secundar, ci o condiție de supraviețuire pentru sector.
– Sustenabilitatea și accesul la energie verde, astfel pe fondul tranziției energetice, fermierii vor integra surse regenerabile – panouri solare, biomasă, energie eoliană, astfel reducând costurile și impactul asupra mediului.
– Integrarea europeană și standarde de calitate, ceea ce înseamnă că procesul de aderare la UE va însemna reguli mai stricte privind calitatea, siguranța alimentară și trasabilitatea produselor. Această aliniere va spori accesul pe piața europeană și va ridica imaginea produselor moldovenești.
