Deficitul de materie primă obligă industria lactatelor să apeleze la importuri pentru a acoperi aproape 40% din necesarul de consum, procentul fiind în creștere. Într-un dialog deschis despre supraviețuire și competitivitate, Carolina Linte – Directorul Executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate – explică de ce subvențiile în ferme și investițiile în eficientizarea procesatorilor reprezintă singura cale pentru ca produsele moldovenești să câștige lupta la raft în fața competitorilor externi.
Pentru început, vă rog să ne dați câteva date despre asociația pe care o reprezentați.
Asociația Națională a Producătorilor de Lapte și Produse Lactate „LAPTE” a fost fondată la finalul anului 2011 și reunește producătorii și procesatorii de lapte la nivel național. Scopul membrilor asociației este de a plasa pe raft produse lactate sigure și de calitate, atât pe piața internă, cât și pe alte piețe.
Astăzi, asociația cuprinde peste 36 de membri activi ce acoperă peste 65% din volumul de vânzări de lactate care – din punct de vedere valoric – reprezintă circa 2,2 miliarde de lei anual.
Care sunt principalele obiective ale asociației?
Urmărim să creăm condiții economice eficiente pentru producerea și procesarea laptelui, stimularea și îmbunătățirea calității și productivității industriale. Asociația reprezintă interesele membrilor în raport cu autoritățile si cu organizațiile internaționale publice. De asemenea, participăm activ la transpunerea acquis-ul UE și la informarea în timp util a membrilor cu privire la modificările legislative din domeniu. Urmărim și tranziția de la gospodării individuale la ferme autorizate de 100-200 de bovine, în medie.
Importurile de lapte și lactate procesate sunt foarte mari, este o industrie dependentă de importuri. Cum s-a ajuns în această situație?
Avem un istoric nu prea pozitiv, deoarece au fost distruse fermele sovietice pe parcursul mai multor ani. Nu s-a urmărit să se asigure întreprinderile cu materie primă, dar a fost mai mult ca sarcină să se asigure volumele necesare pentru acoperirea cererii venite de la consumatorul de produse lactate.
Noi, ca industrie, nu am fost axați pe autosuficiență, ci mai degrabă pe siguranța produselor și pe securitatea alimentară.Producția de lapte este un sector foarte dificil, cu termeni de dezvoltare destul de mari, de peste 500 de zile – dacă vorbim de intervalul cuprins între data la care se realizează importul de animale sau plasarea animalelor în exploatație, și până la momentul în care produsul iese pe poarta fabricii.
Și, să fim sinceri, sectorul de lapte, ca și cel de carne, întotdeauna este subvenționat masiv de către statele care doresc să-și asigure autosuficiența. Ultimele schimbări care au avut loc în ceea ce privește subvenționările, atragerea investițiilor în acest sector, arată o îmbunătățire, dar suntem încă departe de ceea ce trebuie realizat pentru a ne asigura aprovizionarea cu materii prime.
Ce acorduri sunt cu țările vecine pentru a acoperi deficitul de materie primă de pe piața moldovenească?
Pentru importul de lapte din România avem o cotă de 5,000 de tone pe an cu zero taxe vamale. Importurile care depășesc aceste cantități pot fi realizate, însă ele sunt supuse taxelor vamale standard aplicate de Republica Moldova. Importurile de lapte vrac și produse lactate din România sunt dominate istoric de două entități majore, datorită structurii lor de producție și distribuție transfrontalieră: Lactalis Alba și Prodlacta Brașov.
Dar Republica Moldova mai are și acordurile cu țările CSI care presupun ca din Ucraina, spre exemplu, importul de lapte vrac să se realizeze cu zero taxe vamale. Nu știu care va fi situația după ce se va finaliza războiul dintre Rusia și Ucraina, probabil că va urma o decizie politică legată de aceste acorduri ale țărilor CSI. Noi suntem mari importatori de materii prime din Ucraina, dat fiind faptul că la laptele vrac, costul de producție este cu mult mai mic la ei decât în Republica Moldova.
Ce procent din volumul de lapte procesat în fabricile moldovenești este din import, aveți studii în sensul acesta?
Dacă o să vă uitați pe datele statistice, veți vedea că noi consumăm 420-460 de mii de tone de lapte anual, aici fiind incluse laptele și produsele lactate (care sunt transformate în lapte pentru a avea o imagine a consumului total de lapte). Dacă ne uităm cât procesăm noi, întreprinderile din industria locală, volumele sunt în jur de 220-230 de mii de tone de lapte anual, lapte care este colectat de la fermele de animale și prin punctele de colectare de pe teritoriul Republicii Moldova. Deci noi trebuie să substituim prin importuri în jur de 40% din necesarul de lapte.
„se procesează anual 220-230 de mii de tone de lapte colectat local”
Doar pe produsele acidolactice (iaurt, kefir, băuturi fermentate, lapte bătut, smântână) avem 100% producție locală. Prin procesarea laptelui local, din păcate nu reușim să acoperim cererea de produse cu valoare adăugată înaltă – untul, brânzeturile cu procent de grăsime de minim 20%. În general, noi suntem importatori de produse cu valoare adăugată. Cel mai dureros subiect este importul mare de cașcaval deoarece aici sunt necesare investiții mari în producție, pe care procesatorii locali nu vor să le facă din cauză că și-ar recupera greu banii: cașcavalul se produce și se pune la maturare, timp în care banii sunt practic blocați.
În ultimii ani cum a evoluat acest procent de 40%?
Din păcate, el este în creștere. Pentru a înțelege această dinamică, trebuie să înțelegem care este situația în Ucraina: ei vând sub prețul de cost, în încercarea de a-și păstra unitățile de producție și fermele. Nici o țară, într-o situație de normalitate, nu ar exporta lapte crud, ci produse procesate, cu valoare adăugată. Însă vecinii noștri sunt într-un război, iar aceasta este o situație foarte dificilă.
Noi am mai avut o situație similară în 2014, când a fost embargo din partea Rusiei la adresa Ucrainei. Și atunci toate produsele care se duceau în Rusia au ajuns pe piața Republicii Moldova, dar statul a intervenit foarte prompt: pe jumătate de an a fost aplicată legea anti-dumping, măsuri de salvgardare și măsuri compensatorii. Acestea au salvat industria locală de lactate.
Înțeleg, din ceea ce ne-ați spus până acum, că atenția trebuie să fie pe sectorul primar: producția de lapte, fermele de animale. Concret, ce se face acum pentru acest sector?
Eu tot timpul atrag atenția acestui lucru, iar membrii noștri, în special întreprinderile procesatoare, înțeleg foarte bine că, fără lapte, fabricile sunt doar o bucată de metal în diferite regiuni ale țării. Este foarte important ca noi să ne menținem sectorul primar: producția de lapte, fermele. Așa cum sunt ele, dar măcar puțin să le și dezvoltăm. Atunci când avem discuții pe subvenționare, noi întotdeauna atragem atenția în primul rând asupra sectorului primar.
„PROIECTUL AGRI merge greu din cauză că Banca Mondială a introdus componenta de mediu”
Legat de ceea ce se face, concret, pentru acest sector: în primul rând aș menționa proiectul AGRI, finanțat de Banca Mondială. În mare parte, el este axat pe dezvoltarea inițierii și dezvoltarea afacerilor pentru creșterea bovinelor de lapte. Dar merge greu, din cauză că Banca Mondială a introdus componenta de mediu. Cumva noi am considerat că trebuie să fim “mai catolici decât papa de la Roma” și am transpus legislația Uniunii Europene introducând autorizația integrată de mediu în lista de condiții de îndeplinit pentru exploatații chiar și de 50 de animale.
În al doilea rând, suntem în elaborarea strategiei de dezvoltare sectorială. Și aici desigur că accentul se pune pe sectorul primar, deci creșterea bovinelor de lapte. Am avut și o întrevedere cu delegația Uniunii Europene, dar autoritățile noastre sunt foarte naive, crezând că cineva o să le facă temele pentru acasă.
În același timp, noi lucrăm intensiv cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor pentru a implementa noi norme și cerințe naționale, în special în controlele la frontieră. Pentru că de curând a fost scandalul cu metranidazolul din carnea de pui importată, acum sunt supuse controlului oficial inclusiv lactatele, laptele vrac și cel ambalat, din ordinul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor.
Dar fondurile europene, ele ce impact au în industria de lactate?
Noi nu avem fonduri de pre-aderare, iar în 2028 se finalizează proiectele derulate prin fondul național. În curând ar trebui să primim comunicări de la Uniunea Europeană privind fondurile de pre-aderare. Până atunci, mai sunt subvenții de accesat, există și o nouă lege a subvenționării ce a intrat în vigoare la începutul lui 2026. Unii dintre colegi mi-au spus recent că au început să încaseze banii de la fondul de subvenționare, pentru investițiile pe care le-au făcut în 2024.
În 2026 avem promisiunea că va fi posibil să primească subvenții acele investiții care au fost efectuate în 2025 și date în exploatare în 2026. Sigur că nu e ceea ce ne-am dorit, dar nu putem să spunem că nu avem deloc. Acolo unde nu suntem eficienți (pentru că avem resurse energetice scumpe, consum mare de energie etc) încercăm să punem panouri solare și să optimizăm costurile.
Ce tipuri de investiții derulează în prezent marii producători din asociație?
Toți producătorii mari fac investiții în unitățile lor de procesare, în retehnologizare. Însă momentan, lipsa accesului la fondurile europene limitează foarte mult valoarea investițiilor în sectorul unităților de procesare a laptelui. Fondul Național al Republicii Moldova este foarte mic, statul dispune de resurse foarte limitate. De exemplu, o investiție de jumătate de million de euro în producerea de energie verde la o fabrică de lactate, pentru eficientizarea costurilor pe partea energetică – aceasta nu reprezintă o sumă mare, însă eu consider extraordinar faptul că se fac investiții în sustenabilitate.
Un alt exemplu recent: într-o fermă s-au investit două milioane de euro, iar jumătate din această sumă a venit de la Banca Mondială. Ținând cont că vorbim de o capacitate de 400 de capete, suma investită nu este atât de mare.
Inflația la alimente a fost destul de ridicată în 2025, de 5.6%, în principal din cauza scumpirii energiei. Cât de mult a fost afectat sectorul de lactate?
În opinia mea, o bună parte din inflația care s-a înregistrat anul trecut s-a datorat ineficienței autorităților, gestionării proaste a resurselor energetice. În zona de lactate, impactul crizei energetice a fost foarte dur în primul an. Noi de la o pondere a cheltuielilor cu energia de 2% în costul produsului, am ajuns la procentul de 12%.
Ce așteptări aveți de la anul 2026?
în 2026 îmi doresc foarte mult să fie predictibilitate pe piață. În primul rând, contextul pieței să nu ne aducă în situația de a acționa ca un pompier, pentru a stinge focul, ci să putem discuta cu managerii de calitate dacă există un subiect de importanță pentru sectorul nostru. Eu mi-aș dori foarte mult ca membrii asociației noastre să reușească să lanseze produse noi pe piață, să discute pe subiecte precum trasabilitatea în companii, să ne evaluăm întreprinderile noi între noi, adică managerii calității să discute unul cu altul mai des.
„sectorul lactatelor are nevoie de susținerea continuă a statului”
De asemenea, îmi doresc să avem certitudinea că subvenționarea va exista și să nu fie nevoie de fiecare dată să demonstrăm că sectorul lactatelor are nevoie de susținerea continuă a statului. Atunci când vin către noi, autoritățile statului vor rezultate într-un timp foarte scurt, ele nu înțeleg că în acest sector nu poți să obții rezultate rapide.
Îmi doresc foarte mult dezvoltarea capacităților instituțiilor în ceea ce ține de industria alimentară, deci tot ceea ce privește tehnologiile noi, utilaje noi, laboratoare de cercetare, aplicarea standardelor europene. Avem laboratoare de referință care sunt în subordinea Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, dar nu avem laboratoare private pentru proba de control. Prin urmare, noi ca producători suntem nevoiți să transmitem aceste probe în România, ceea ce ne generează costuri suplimentare.
