Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenționează operatorii din domeniul alimentar despre intrarea în vigoare, la data de 11 noiembrie 2025, a modificărilor la Legea nr. 279/2017 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare.
Noile reglementări se referă la etichetarea produselor alimentare care conțin doar arome și stabilesc reguli mai stricte, cu scopul de a proteja consumatorii împotriva practicilor înșelătoare prin inducerea în eroare și prin prejudicierea drepturilor și intereselor legitime ale acestora.
Printre principalele modificări se regăsește obligativitatea ca, în cazul produselor alimentare ce conțin doar arome, operatorii să indice pe ambalaj sau pe etichetă mențiunile „cu gust de…”, „cu aromă de…” sau „cu gust și aromă de…”, însoțite de denumirea aromei respective (de exemplu: „cu gust de căpșuni”). Aceste mențiuni trebuie plasate în câmpul vizual principal.
De asemenea, este interzisă ilustrarea, desenarea sau reprezentarea în orice formă a fructelor, a legumelor și/sau a porțiunilor vegetale pe ambalajul sau eticheta produselor alimentare în cazul în care acestea nu sunt utilizate ca ingrediente în procesul de producție, fiind prezente doar aromele.
ANSA anunță că, în cadrul controalelor oficiale, va monitoriza cu strictețe alinierea operatorilor la noile cerințe, iar în caz de neconformare vor fi aplicate sancțiuni contravenționale sub formă de amendă, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, în funcție de gravitatea faptei.
Totodată, instituția atenționează că nu va exista o perioadă de tranziție, iar data limită de epuizare a stocurilor de etichete neconforme este 11 noiembrie 2025.

